Lucrurile stăteau mai mult sau mai puţin aşa, cînd bătrînul Pozzo, pe la jumătatea lui aprilie, adună în faţa castelului pe cei mai tineri dintre ţăranii lui, împărţi toate armele ce se găseau în ţinut, îl chemă pe Roberto şi le ţinu tuturor această cuvîntare, pe care şi-o pregătise pesemne în timpul nopţii: “Oameni buni, ascultaţi-mă. Pămîntul ăsta al nostru de la Griva a plătit totdeauna tribut Marchizului de Monferrato, căci de mult timp e ca şi cum ar fi ducele Mantovei, care însă a devenit acuma domnul de Nevers, şi dacă cineva vine şi-mi spune mie că Nevers nu e nici mantovan, nici din Monferrato nu-i, eu îi dau un picior în cur, pentru că sînteţi nişte mîncăi ignoranţi care din lucrurile astea nu pricepeţi nici pe dracu’ şi aşa că-i mai bine să tăceţi din gură şi să-l lăsaţi pe stăpînul vostru să vorbească, pentru că el ştie cel puţin ce-i aia onoare. Dar cum voi onoarea vi-o atîrnaţi în locul ăla, ştiţi voi unde, aflaţi că dacă imperialii intră în Casale, ăia sînt oameni pe care nu-i poţi lua cu binişorul, de viile voastre o să se-aleagă praful, iar de femeile voastre mai bine să nu vorbim. De-aia ne ducem să apărăm Casale. Eu nu oblig pe nimeni. Dacă e vreun tăntălău de trîntor care nu-i de părerea asta, s-o spună acuma şi-l spînzur de stejarul de colo”. Nimeni de pe-atunci nu putea să fi văzut gravurile în acva-forte ale lui Callot cu ciorchini de oameni ca şi ei care atîrnau de alţi stejari, dar pesemne că ceva dădea tîrcoale prin aer: toţi înălţară, care muschetele, care lăncile, care nişte prăjini cu cîte o seceră legată la vîrf şi strigară “Trăiască Casale, jos cu imperialii”. Ca un singur om.
Observ ca Eco mentioneaza, ca narator, unele nume peste care nu vrea sa sarim. Citisem pe undeva, ca adunase vreo 200 de citate din diferite carti, scriindu-le pe niste bucatele de hartie, fara sa numeasca sursa, ca sa le arunce pe ici pe colo prin text, in the natural flow of writing. Un astfel de citat, desi duce cu el ceva din sensul paragrafului sau cartii de unde provine, poate sa semnifice (sau sa nu mai aiba nici o legatura cu originea) cu totul altceva acolo unde ajunge. Natural fucking flow (parca asta era expresia folosita.) Cu toate ca avem astfel de citate, pe care datorita “masinariei” lui nici macar autorul probabil ca nu mai stie de pe unde le-a smanglit, sunt locuri unde naratorul da nume. Nume peste care nici noi, nici el, nu ar trebui sa sarim de exemplu citatele de la inceputul carti din Marino si Donne.
Si care poate sa fie smecheria cu Callot? Daca ce am scris eu mai sus, are cat de cat o logica, ce ne-ar putea interesa pe noi la Callot mai mult decat urmatoarea poza la care face referire propozitia de mai sus:
Jacques callot - Les misères de la guerre
Altundeva (nu ma intrebati unde, ca sa mor ca nu mai stiu) am citit ca Eco, pe langa faptul ca le-a dat un dosar cu fel de fel de info despre carte, le-a cerut traducatorilor sa nu foloseasca cuvinte aparute dupa secolul xvii. In traducere, sa foloseasca doar cuvinte ce circulau in epoca respectiva – pe la 1600-1650. Interesanta cerinta, nu? :)
Callot a facut o multime de gravuri cu oameni din acea epoca, soldati, cersetori, peisaje, mizeriile razboiului, caractere din Commedia dell’arte. Deisgur ca ne intereseaza gravurile cu razboiul, si cele ale oamenilor vremi, dar ce mi-a atras atentia sunt gravurile despre Balli di Sfessania. Copii de la Giornale Nuovo ca mi-e lene sa dau din papagal. Sper sa nu se supere gagiul:
Balli di Sfessania
In about 1622, an album of etchings by the French graphic artist Jacques Callot (1592-1635) was published, under the title Balli di Sfessania…
The prints in this series – Callot’s most exuberant and delightful – depict dances known in Neapolitan dialect as the sfessania. Such dances, as Callot’s etchings demonstrate in salacious detail, are characterized by violent and sometimes obscene physical contortions and gesticulations. Each plate features a pair of figures pulled from the repertoire of popular entertainers, their balletic interactions running a comic gamut from mock grace to blatant crudity – source here.
*
Callot had lived in Rome from 1608, and then in Florence from about 1612. He was appointed to the court of Grand Duke Cosimo II in 1614, for whom he made numerous prints intended as official depictions of the various public festivities staged by the Medici Court. Presumably, Callot had ample opportunity to make sketches of the entertainers participating in these events, later to become source material for the Balli series, which Callot etched some time after he returned to his native Nancy.
*
I recognized some of the figures in these dances, or at least their names, as stock characters of the Commedia dell‘Arte: Pulcinella (not pictured here) and Scaramouche, for example. Many of the other names were unfamiliar to me, though: I had never heard of Maramao, say, or Cucurucu.
*
Interestingly, Callot’s works in this vein had a delayed but decisive literary influence. Amongst the first publications of the 19th-century German writer E.T.A. Hoffmann was a collection of tales entitled Fantasiest�cke in Callot’s Manier ‘Fantastic pieces in the manner of Callot’ (1814/15). A later story of Hoffmann’s, the marvellous Princess Brambilla (1820) was subtitled ‘Ein Capriccio nach Jakob Callot’.
The present images were all lifted from a Commedia dell‘Arte page at Guy Spielmann’s marvellous site Spectacles du Grand Si�cle, which collects many fascinating images relating to theatre in the 17th/18th Centuries. The final image, below, belongs to a different series of etchings, also by Callot, called Varie Figuri Gobbi (‘Various Hunchbacked Figures’)…
.Personajul care ne intereseaza pe noi este Pulcinella, dar voi vorbi despre el in alta postare. By the way, m-am gandit sa fac site-ul multilingual, poate gasesc niste italieni sa ne dea informatii despre unele chestii. Ei le stiu, si miros datorita faptului ca sunt italieni, cum probabil ca englezi prind cu usurinta aluziile la Donne si alti, si francezi …la mai stiu eu cine. Om trai si-om vedea. Pana una alta, sa speram ca mai sunt romani care ar vrea sa se implice. :)
Am sa adun si ceva poze din Les misères de la guerre, pentru o viitoare postare, ca sa vedem cum era lumea lui Roberto in timpul razboiului.
De vazut: Cyber Muse Jacques Callot Gallery.
